Jan
30
2011
49

Robotzi

După cum vedeţi am renunţat să mai comentez politică pe blog, sau oricum, o fac mai rar, cel puţin în perioada asta, pentru că nici măcar nu putem ţine pasul cu mizeriile şi ordinăriile grupării mafiote Băsescu. Cât despre cei care încă mai susţin aceste personaje nu ne rămâne nouă, ăştia cu creier decât să-i numim PROŞTI, şi să-i lăsăm în lumea lor, pentru că, e vorba aia – cu prostul neşcolarizat te lupţi puţin şi ai scăpat, dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală

Ceea ce vă servesc în schimb, mai ales în ultima vreme, e ceva umor, să ne mai descreţim frunţile, poate şi din cauza a ceea ce discutam mai sus. Astăzi am ceva bun bun de tot. E un serial, rulează pe net, dar printre miile de porcării pe care le găsim în online (gen Viaţa în trei – trilulilu) ăsta pare să fie ceva interesant din toate punctele de vedere.

Aşadar, vă prezentăm serialul ROBOTZI (ep.0 şi ep.1)

Jan
12
2011
51

Romanian bargain

O reclamă genială la olandezi, dar care nu a ajuns să fie difuzată pe TV datorită limbajului folosit. Produsul? Dacia Duster. Reclama? Genială.

Noi ca români ne punem întrebarea… tu ai fi dispus să dai şi cămaşa de pe tine pentru un produs românesc?

Written by Lautaru in: Clipuri cu filmulete video,General | Tags: , ,
Jan
06
2011
42

Mediocritate

În primul rând vreau să urez tuturor La Mulţi Ani, fiind primul post pe anul acesta.

Apoi vreau să vă explicitez despre ce s-a întâmplat în noaptea dintre ani, în noaptea în care cu toţii ne îndopam cu mâncare, băutură sau dansam de tremura podeaua… asta evident, pentru cei care au ambele picioare funcţionale, ceea ce nu e şi cazul meu, care mai am de jonglat cârjele până la sfârşitul lui ianuarie. La televiziunea naţională avea loc preselecţia naţională a Eurovisionului, eveniment destul de important pentru soarta ţării noastre în acest concurs atât de popular.

Ne putem imagina deja cât tineret a urmărit şi votat în cadrul concursului – nici 1% – dacă e să ne gândim câţi tineri aleg să stea cu ochii beliţi în televizor în locul unei mega petreceri de revelion. Rezultatul? O piesă slabă, sau oricum, prea slabă pentru Eurovision.

E vre-unu care a văzut evenimentul? Care a votat? Eu am şi uitat de el, că aş fi scris mai devreme acest post. Oricum, după cum am mai spus mai demult, toate piesele finaliste mi s-au părut prea slabe, aşa că, ce mai contează care din ele merge la Dusseldorf, oricum nu prevăd un loc fruntaş.

Asta este melodia câştigătoare – Hotel FM – Change. Eu vă voi ţine în continuare la curent şi cu piesele câştigătoare ale altor ţări participante la Eurovision, în special cele care mi se par mai deosebite, aşa cum am făcut în fiecare an.

HOTEL FM – CHANGE

Powered by XCC Media Iasi. WordPressTheme: TheBuckmaker. Lautaru`s Media 2008

Sisteme de supraveghere video Iasi Reparatii calculatoare Iasi Service calculatoare Iasi Dans Sportiv Iasi Cristi Lautaru Blog J`adore Blog Gradinita particulara Iasi Material didactic gradinite Platouri festive Iasi Foisoare, pergole, case, balcoane, scari lemn Iasi Stiri Iasi Manele Filme Noi Dansuri Iasi Tractari auto Iasi Bijuterii Handmade