Lautaru`s Blog

Mă străduiesc din răsputeri să mai las politica. Nu mai pot cu Boc, nu mai pot cu Băsescu, cum zice Mircea Badea, dar din păcate nu-mi iese. La câte căcaturi ni se intâmplă, orice-am face, tot despre nenorociţii ăştia ajungem să vorbim.

Aşa ca vreau să-mi exprim pe scurt părerile despre cele întâmplate ieri. În primul rând, constatăm că bâlciurile cu marionete în coşciuge şi dansul pinguinului care se doreau a se numi “greve” s-au fâsâit sub forma asumării răspunderii de către guvernul minune a unor “măsuri de ieşire din criză”.

În al doilea rând, avem moţiunea de cenzură pentru căderea acestui guvern. N-o să treacă. Nici nu-mi doresc să treacă. Dar ştiţi de ce? Păi, în stadiul în care ne-a adus Băsescu şi gloata lui de incompetenţi, de ce să cadă DOAR guvernul? De ce nu şi preşedintele? De ce să se chinuie acum PSD şi PNL să spele mizeria şi sărăcia în care ne-au adus alţii? În fond şi la urma urmei, eu nu sunt bugetar, eu nu l-am votat pe Traian Băsescu acum 6 LUNI, şi peste toate astea, mă întreb şi eu ca PeNeListul Crin: “Dacă oamenii asta vor, şi le e bine, eu pentru ce să mă zbat?”

După comunism, era o glumă, dar care acum cred că poate fi generalizată. Se tot striga “Jos Iliescu, Sus Iliescu”, aşa cum se întâmplă acum cu Băsescu, şi lumea se întreba… ăsta o fi preşedinte sau liftier?

În altă ordine de idei, sper că aţi remarcat că am trecut şi eu la diacritice. Nu ştiu dacă o să fie mereu astfel, că mă plictiseşte enorm, dar, măcar aşa, oleacă, işi dorea profesionistul din mine.

Un articol genial din ziarul Gândul…

Florin Negruţiu - Gândul

Dl. Traian Băsescu trebuie să se fi distrat bine văzând cum s-a fâsâit marele protest sindical din România. Trebuie să fi râs zgomotos urmărindu-i pe bieţii reporteri de televiziune, precipitaţi şi febrili, căznindu-se să-i găsească pe bugetari, de la profesori la şoferi, să-i scoată la grevă. Ce satisfacţie mai mare decât să-i vezi pe cei doi revoluţionari în pantaloni scurţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu, strigându-şi neputinţa chiar la televiziunea care te înjură mai abitir?!

“Domne’, dacă majoritatea românilor sunt mulţumiţi aşa, să ştiţi că eu nu-mi mai rup hainele de pe mine să-i conving de ce o să le fie mai bine cu mine”, s-a revoltat, luni seara, dl. Antonescu, exprimând, de fapt, o frustrare mult mai generală. Toţi cei care îl urăsc din rărunchi pe Traian Băsescu au sperat că, gata, s-a terminat, acum e sfârşitul. Că poporul, atacat direct la buzunar, se va răscula şi va face revoluţie. Mulţi visau în intimitate, stimulaţi de imaginile din Grecia, la sticle incendiare, care să-l afume pe “Dictator” în bârlogul său de la Cotroceni.

Iluziile prevestitorilor apocalipsei sociale s-au spulberat însă rapid, odată cu primele acorduri ale şuşei organizate, în urmă cu două săptămâni, în faţa Guvernului. Chipul suferinţei reale a oamenilor aduşi la limita sărăciei a pălit în faţa imaginii de petrecere câmpenească, încinse pe ritmurile unei melodii inepte, care – vedeam ieri la TV – are o capacitate de seducţie uriaşă. Nişte tute dansând Pinguinul, ca la nuntă, un cântăreţ care, prinzând puhoi de lume, s-a gândit să-şi turneze un videoclip pe bani puţini, butaforia sinistră a unor sindicalişti haioşi – ce au toate astea cu suferinţa?! Oamenii s-au râs – singurul lucru pe care au reuşit să-l revoluţioneze a fost gramatica, neînţelegând că, de fapt, asta fac, se râd pe ei.

Râsul lor s-a contopit cu marele hohot de la Cotroceni, făcând ridicolă orice revoltă serioasă. De fapt, dincolo de umilinţele concrete ale acestei perioade, când suntem condamnaţi la solidaritate forţată, dincolo de faptul că fiecare dintre noi pierde bani, indiferent că lucrează la stat sau la privat, cred că există un motiv mult mai grav de îngrijorare: Am uitat să fim serioşi. În bucurie şi, cu atât mai mult, în suferinţă ar trebui să există un grăunte de decenţă, altfel faci impresie de nuntă sau înmormântare de mahala, cu strigături.

Ştiu că aşa suntem noi, facem haz de necaz, ştiu că bucuroşi le ducem toate, ştiu că la români râsul e frate cu plânsul – ca să citez din paremiologia naţională -, dar parcă în urmă cu 15-20 de ani mai puteai să faci un marş al tăcerii sau să scoţi în stradă revoltaţi sinceri. Ceva s-a pierdut. Generaţia revoltaţilor de profesie, a Pieţei Universităţii şi apoi a grevelor sindicale sau studenţeşti, a fost înlocuită de o generaţie trezită, dar rece, care nu mai crede în nimic altceva decât în distracţie. Oamenii vor să fie distraţi cu orice preţ, chiar dacă puţini conştientizează că, în realitate, preţul îl plătesc chiar ei.

Dincolo de această explicaţie “mare”, există şi cinci milioane de explicaţii “mici” ale lipsei de reacţie civică la tăierile anunţate de dl. Băsescu. Puţini sunt cei care pot admite că în urmă cu şase luni au greşit. Niciodată jumătatea de Românie anti nu va putea să convingă jumătatea de Românie pro să iasă în stradă şi să strige “Jos Băsescu”, chiar dacă toţi suferă la fel. Dl. Băsescu poate să râdă liniştit: cinci milioane de români nu pot greşi. Sau, mai precis spus, ştie că cinci milioane de români nu pot admite că au greşit. Mulţi dintre aceştia, decât să le dea satisfacţie colegilor de birou, care în fiecare dimineaţă le reproşează că s-au înşelat, mai bine le sparg greva.

Se vor găsi, de aceea, destui care nu numai că vor trece cu vederea, dar vor găsi şi circumstanţe atenuante “minciunii prin omisiune” de care vorbeşte acum dl. Radu Berceanu: “Au minţit, dar nu mint toţi la fel?! Măcar ăştia sunt sinceri.”

A trecut si Eurovisionul de anul acesta.

1 – Germania (Lena – Satellite)

2 – Turcia (Manga -We could be the same)

3 – Romania (Ovi & Paula Seling – Playing with fire)

Melodia Germaniei nu mi se pare cu nimic deosebita, dar, oricum nu am vazut anul acesta nici o piesa mai “rasarita”. Un lucru este sigur, si anume ca in acest an si-a luat “dreptul” una din cele 4 tari care sponsorizeaza evenimentul, si care au mereu locul asigurat in finala. Trebuie apreciata si Turcia, care si-a jucat cartea inteligent, asigurandu-si cu piesa lor rock voturile tarilor nordice, si in acelasi timp si cele ale tarilor consumatoare de muzica balkanica, doar datorita asezarii geopolitice.

Despre locul 3, si anume Romania, sunt multe de spus, si e plina tara noastra de critici de tot felul, deci nu stiu daca mai are rost sa aduc in discutie punctele tari si punctele slabe ale melodiei si a prestatiei tarii noatre in concurs. Este totusi o realizare pentru noi acest loc pe podium, dar mai avem enorm de mult de lucrat daca vrem vreodata sa aducem Eurovisionul la Bucuresti. Fratii de peste Prut, comunitatile de romani sau afinitatile balcanice sunt doar cateva trucuri ca sa mai saltam cate o pozitie, nu ca sa atingem locul intai.

Ceea ce ma deranjeaza cel mai tare, ca aici vroiam sa ajung, este prestatia asa zisilor prezentatori romani ai TVR care, dupa parerea mea, ar merita un loc de munca la vandut cartofi in piata. Duduia Geanina Corondan care vorbeste mult si degeaba sau faptul ca nu puteam auzi nimic in engleza decat barfele romanesti m-a dezamagit total. Colegul de barfa, cel care se arata cunoscator in toate, pana cand se dovedea a fi total invers, si ne arunca replica “dar nu ma pricep eu la asa ceva” ar fi bine sa-si pastreze parerile pentru colegii de taraba. Inainte sa deschida gura, cunoscatorul lui “peste prajit” ar trebui sa stie ca Rusia va vota Georgia, dar invers nu, pentru ca poporul georgian nutreste sentimente de ura pentru Rusia; la fel se intampla si in Macedonia, care este in conflict cu Grecia tocmai pentru numele celei dintai… si-ar mai fi multe lucruri de punctat in strategia aceasta de vot geopolitic, dar trebuie sa stii cat de cat pe ce lume te afli, ca sa-ti dai cu parerea, mai ales daca esti prezentator al Televiziunii Romane.

Cam atat cu parerile, si, desi anul acesta am cam dat-o in bara cu pronosticurile, promit sa le fac si anul viitor… “de dragul artei”. Trebuie sa le multumim in primul rand romanilor din Republica Moldova, care au dovedit din nou ca nicio sarma ghimpata nu poate imparti acelasi neam in doua, dar si comunitatilor de romani din toata Europa care si-au facut datoria fata de tara.

Anul viitor suntem direct in finala.

Ora 11.00 – Registrul Comertului Iasi – cozi peste tot. Merg cu gandul sa obtin niste amarate de informatii despre preschimbarea PFA-ului care i-a expirat termenul, bla bla bla. La biroul de informatii – nimeni. Pe birou sta aruncata o foaie A4 pe care scrie “Informatii puteti obtine la colegii de la departamentul juridic”. Evident, ma asez la coada de la departamentul juridic unde sunt mai multe mese cu mai multe dudui. Dupa vreo jumatate de ora de stat in picioare imi vine randul la un birou si merg sa ma informez. Cucoana imi spune cu sictir sa merg inapoi la ala de informatii ca ea rezolva numai dosare, nu poate sa dea si informatii.

In capatul coridorului, un pseudo-portar, pseudo-paznic, in realitatea xeroxist imi spune ca el nu stie, dar pot sa merg la biroul ala liber si sa astept. Plimbandu-ma ca prostul printre ghisee si birouri vad o alta hartie A4 atarnata pe care scrie “informatii firme”. N-oi fi avut treaba cu firmele, dar poate ma lamureste acolo cu ceva. Da de unde?! Ma trimite la juridic. Simteam c-o iau razna. Ma plimbam prin sediul ala care mai si pute a imbaxit, probabil de la functionarele care transpira invartind niste hartii, si-mi venea sa impart cate o moneda a statului Botswana fiecarei angajate din cladire.

Si cum ma plimbam eu printre alti oameni nedumeriti sau satui de stat la rand, nimeresc la alt departament, tot juridic. Alta duduie, imi raspunde pe un ton la fel de nervos ca al meu cand am abordat-o, ca e prea ocupata si sa ma duc la colega ei. Inca un sfert de ora de asteptare si reusesc sa merg la colega respectiva.

Aleluia, voi primi niste informatii. Oare? Nu prea. “Va trebuie aia, aia si aia, ce n-ati inteles? [...] Dar mai intai mergeti la ghiseul 2 sa completati un formular”.

Du-te nene si lasa-ma! Am plecat de-acolo ca nu mai rezistam. Am pierdut o ora ca sa nu aflu nimic.

Concluzia pe care o trag eu din toata treaba asta e ca ar trebui lasate salariile medicilor si profesorilor in pace. As propune taierea cu 50% a salariilor functionarilor. Pe langa asta, as propune un “spor de scârbă” care sa fie acordat persoanelor carora asemenea functionari le-au stricat ziua.

Update: Ma intreb cat salar avea pompierul care a murit ieri intr-un incendiu, ca ala tot bugetar e… si ma mai intreb cum o sa ne trateze functionarii publici dupa taierea de 25%, daca acum ne trateaza asa. Oare o sa ne crape seminte in fata? O sa ne scuipe intre ochi?

Si inca un update, fara legatura cu subiectul initial: Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Jean Constantin, o mare valoare a poporului roman, un comic de exceptie, care, culmea, in ultimul film in care a jucat, l-a interpretat pe marele maestru… Jean Constantin.

Azi e sarbatoare. Prin lege. Cica-s rusaliile. Foarte multa lume habar n-are ce-s alea, dar e “prin lege”. Ce-i drept, nici eu n-am habar ce reprezinta ziua asta libera, si nici nu stiu daca ar trebui sa scriu cu R mare, ca din cate-am inteles, e sarbatoare religioasa, dar macar eu nu invoc legea ca sa stau si sa lenevesc. Pana si bancile si-au inchis portile, si-am pupat usa, la naiba, ca aveam de dat bani, nu de luat.

In alta ordine de idei… “afara ploua”. Fara vreo legatura cu celebra propozitie, desi imi place la nebunie s-o spun, afara chiar ploua. De aproape doua saptamani, la Iasi vremea e mohorata. O zi jumatate am avut parte de soare, si gata. Probabil ca la noi pana si soarele “rasare doar daca-l platesti”.

In aceste conditii, va invit sa cititi un articol bun de tot AICI.