Jun
30
2010
14

România la valoare

… de faliment.

Daca România nu are o echipă de fotbal care să ne ţină cu pumnii strânşi într-o competiţie mondială sau europeană, şi eventual, obsedaţii de pariuri sportive sunt trişti, staţi liniştiţi. Pariaţi pe Boc. Pariurile politice sunt foarte răspândite în Marea Britanie, cu precădere in campaniile electorale, dar şi în afara lor, când putem paria pe Uniunea Europeană sau pe ce se întâmplă în alte ţări, ca de exemplu… România.

Drept urmare, tratamentul guvernului Boc de săracire a populaţiei poate aduce venituri substanţiale altora. Din 100 de euro poţi face lejer 1500 doar punând banii pe falimentul economic al României, prima dupa Grecia la acest capitol. Poţi câştiga de 60 de ori mai mult dacă mizezi pe ieşirea ţării noastre din UE, dar nu se ştie dacă vei avea noroc. La polul opus, vei câştiga foarte puţin daca vei paria pe demiterea lui Boc din funcţia de premier, cota fiind mică, evident, atât timp cât preşedinte este Traian Băsescu.

Concluzia pe care o trag eu, nefiind un adept al jocurilor de noroc este că România este luată în râs chiar şi de casele de pariuri, fiind mult devansată în calcule chiar şi de “egala” noastră Bulgaria. Este clar că europenii “salută” măsurile “deştepte” ale conducătorilor noştri şi le “cotează” ca atare. Noi rămânem în continuare cu povara celor 5 milioane de “deştepţi” care au votat pentru acest “triumf” al cotelor.

Pariaţi pe leu, pariaţi pe Boc… dar numai la casele de pariuri.

Articol Realitatea.NET

Written by Lautaru in: General,Sa vorbim discutii | Tags: , ,

Powered by XCC Media Iasi. WordPressTheme: TheBuckmaker. Lautaru`s Media 2008